Lucrarea cuprinde 7 capitole, ultimul fiind dedicat descrierii şi prezentării principalelor tulpini şi hibrizi de ciuperci cultivate ca specii comestibile şi/sau medicinale. S-au prezentat hibrizi din 5 specii de Agaricus, din 10 specii de Pleurotus, alături de Lentinus edodes sau shiitake şi din alte aproape 20 de specii de ciuperci, cu provenienţă din diferite ţări europene, asiatice sau americane.
Miceliul este un sistem de filamente subţiri şi ramificate care alcătuieşte aparatul vegetativ al majorităţii ciupercilor.
Talul – numit la ciuperci miceliu, are forme foarte variate.
La cele inferioare este alcătuit dintr-o singură celulă cu membrană – dermatoplast – sau lipsită de membrană – gimnoplast.
La ciupercile superioare, talul poate fi unicelular, ramificat şi polinucleat, sau este format din mai multe celule, alcătuind filamente.
În ambele cazuri, filamentele se numesc hife şi ele compun miceliul ciupercii. Tot miceliu se numeşte şi ţesutul fals (plechtenchim), rezultat din împletirea filamentelor miceliene. Miceliul ciupercilor este foarte vorace, este ca o tocătoare de carbon şi azot. Hifele absorb substanţele nutritive din sol. Un cm3 de sol poate găzdui un km de miceliu.
La ciupercile pluricelulare, corpul ciupercii, miceliul, este format din mai multe filamente subţiri, numite hife.
ISBN:
978-606-92709-7-4
Titlul cartii:
Miceliul de Ciuperci. Suşe şi Hibrizi. Ghid de producere a miceliului în sistem intensiv şi clasic
Numele Autorului/lor:
Ioana Tudor
Colectia din care face parte:
Afaceri agricole
Formatul cartii:
A5
Print interior:
Color
Coperta:
Cartonata, Laminata, Lucioasa
Numar de pagini aproximativ:
219
Data aparitiei:
2012
5by Despre miceliu, 23 Apr 2013
Miceliul de ciuperci. Ghid de producere a miceliului in sistem intensiv si clasic
În ţara noastră primul miceliu s-a produs în sistem clasic pe gunoi de cabaline sau pe compost, în cilindri de sticlă de unde, după incubare, era scos sub formă de role, ambalat şi expediat în vederea însămânţării. Pentru a fi însămânţat se mărunţea şi se amesteca cu compostul. După anul 1977 s-a trecut şi în ţara noastră la producerea industrială a miceliului pe seminţe de cereale (orz, grâu) sau aşa-zisul miceliu granulat.
Aceasta lucrare se doreste a veni in sprijinul persoanelor care recolteaza ciuperci din flora sponatana pentru a putea evita greselile si confuziile inerente. Nu este o lucrare pentru micologii specializati, nu abordeaza detaliile ce tin de expunerea la microscopul optic, electronic sau cu baleaj a unor părţi componente ale ciupercilor. Se face referire doar la partile componente ce se pot observa cu ochiul liber, forma, culoare, gust, miros, reactie la atingere, rupere sau taiere.
In contextul in care Romania importa peste 50% din necesarul de ciuperci pentru consum, inceperea unei afaceri in acest domeniu ofera multe beneficii in actualul context economic.
Aceste carti prezinta din punct de vedere teoretic si practic tot ce trebuie sa stie un antreprenor pentru a deschide o ciupercarie.
Bazele cultivării moderne a lui Lentinus edodes s-au pus în anii ’40 în Japonia când s-au folosit pentru prima oară, de către tânarul student Kisaku Mori, inocul din lemn colonizat cu miceliu. Acest inocul avea forma unor cepuri de lemn şi era introdus forţat în orificii făcute în buştenii de stejar. După aproximativ un an, timp în care buştenii erau loviţi din când în când, apăreau primele ciuperci, primăvara şi toamna timp de 2-5 ani în funcţie de esenţa de lemn folosită.
De asemenea, el credea că pot preveni îmbătrânirea prematură. Datele istorice arată că de aceste ciuperci se bucurau mai ales privilegiaţii curţilor imperiale, unde ciuperca mai era numită şi „Regele” sau „Monarhul ciupercilor”. În Japonia era denumită şi ciuperca samurai.
În dorinţa de a veni în sprijinul celor care doresc şi solicită să înfiinţeze o crescătorie de curcani, am hotărât redactarea acestei lucrări, unde să fie expuse, pe înţelesul tuturor, cele mai importante informaţii cu privire la creşterea acestor minunate păsări.
Lucrarea se doreşte a constitui, în primul rând un ghid, un îndreptar în care cei interesaţi să poată găsi date şi informaţii privind creşterea şi exploatarea curcanului (condiţii privind adăpostul, microclimatul, aşternutul, hrana), măsurile ce trebuie aplicate pe parcursul tehnologiei de creştere, precum şi alte informaţii necesare pe care un crescător trebuie să le stăpânească.
În zilele noastre, acvacultura joacă un rol important în aprovizionarea cu peşte pe plan mondial, datorită evoluţiei tehnologiilor de creştere şi de procesare. Estimările date de Food and Agriculture Organization (FAO), arată că 47% din cantitatea de peşte consumată de om, provine din acvacultură.
Având în vedere că populaţia mondială va creşte numeric în următoarele decenii, cererea de peşte va fi tot mai mare. Capturile de peşte sălbatic sunt deja exploatate la maximum, acvacultura trebuind să facă faţă cererilor; dar, pentru ca această ramură să fie durabilă, trebuie să punem bazele unor crescătorii asigurătoare.
Principalele specializări ale pisciculturii sunt: Salmonicultura, Cyprinicultura, Sandrocultura, Vallicultura ş.a.
Cyprinicultura, care formează şi obiectul lucrării de faţă, defineşte activitatea de creştere controlată a speciilor de peşti din familia Cyprinidae şi este una din componentele de bază ale acvaculturii.