Negocierea si incheierea contractelor 2013 | Autor: Almasan Adriana
Negocierea de succes presupune exercițiul ei de către un negociator care, înțelegând principiile specifice, își formează un stil propriu și pregătește minuțios fiecare etapă.
Elaborarea strategiei de negociere și alegerea tacticilor și tehnicilor de negociere adecvate sunt activități esențiale pentru obținerea unui rezultat cât mai bun.
Întrucât negocierea de afaceri are drept scop încheierea unui contract, consecințele juridice prezintă un loc important în arhitectura negocierii de succes.
Lucrarea reprezintă un instrument primar, dar eficient pentru toți cei ce se angajează în negocieri de afaceri, fie că sunt de profesie juriști sau nu, preocupați deopotrivă, pe de o parte, de obținerea unui rezultat cât mai avantajos pentru ei, dar, pe de altă parte, și de construirea unei relații parteneriale trainice care să satisfacă și interesele celeilalte părți.
- Producator: Editura CH. Beck
Cuprins
Cuvânt-înainte
Abrevieri
Capitolul I. Noţiuni fundamentale şi trăsături specifice negocierilor de afaceri
Secțiunea 1. Natura negocierii
§1. Conceptul de negociere şi rolul acesteia .
§2. Negocierea: ştiinţă sau artă?
§3. Negocierea, activitate pluridisciplinară
§4. Negocierea cu caracter profesionist
Secțiunea a 2-a. Negocierile comerciale
§1. Negocierea adversarială și negocierea cooperativă
§2. Alte tipologii ale negocierii
§3. Principiile de bază ale negocierilor comerciale
§4. Particularităţile negocierilor comerciale
Secțiunea a 3-a. Concepte fundamentale ale negocierii
§1. Partener sau adversar?
§2. Negocierea pozițională
§3. Puterea în negocieri
Concluzii
Capitolul II. Negociatorul
Secțiunea 1. Profilul negociatorului
§1. Motivaţia negocierii
§2. Rolul personalităţii negociatorilor
§3. Calităţile necesare negociatorului de succes
§4. Negociatorul profesionist
Secțiunea a 2-a. Tipologii ale negociatorilor
§1. Stiluri de negociere
§2. Particularităţi de ordin cultural şi naţional ale negociatorilor din alte ţări
2.1. Impactul diferenţelor interculturale asupra negocierii
2.2. Impactul diferenţelor naționale asupra negocierii
2.3. Trăsături specifice diferitelor regiuni culturale şi ţări
Concluzii
Capitolul III. Procesul negocierii
Secţiunea 1. Derularea negocierii
§1. Teorii asupra fazelor şi etapelor negocierii
§2. Stadiile negocierii în etape şi paşi
Secţiunea a 2-a. Pregătirea negocierii
§1. Stabilirea obiectivelor şi concesiilor posibile
§2. Identificarea opţiunilor
§3. Informarea asupra partenerului de negociere
§4. Formarea echipei şi alegerea conducătorului
§5. Mandatul negociatorilor
§6. Pregătirea strategiei de negociere
§7. Pregătirea logisticii
Secţiunea a 3-a. Negocierea propriu-zisă
§1. Pregătirea şi prezentarea ofertei, a contraofertei
§2. Stabilirea tehnicilor şi tacticilor
§3. Stabilirea regulilor de negociere
§4. Redefinirea poziţiilor şi acordarea concesiilor
§5. Încheierea contractului
Secţiunea a 4-a. Activităţi post-negociere
§1. Monitorizarea acordului
§2. Rezolvarea problemelor şi reclamaţiilor ulterioare negocierii
§3. Renegocieri ale contractului
Concluzii
Capitolul IV. Instrumentele metodologice ale negocierii
Secţiunea 1. Instrumentele operaţionale ale derulării negocierii
§1. Importanţa alegerii instrumentelor operaţionale
§2. Atitudini adoptate pe parcursul negocierii
Secţiunea a 2-a. Strategii de negociere
§1. Caracterul şi importanţa strategiilor
§2. Teoria reacţiilor spontane
§3. Clasificarea strategiilor
Secţiunea a 3-a. Tactici de negociere
§1. Noţiune. Principii. Clasificare
§2. Modele de tactici de negociere
Secţiunea a 4-a. Tehnici de negociere
§1. Noţiuni
§2. Modele de tehnici de negociere
Secţiunea a 5-a. Tactici şi tehnici de negocieri specifice
§1. Persuasiunea în afaceri
§2. Manipularea şi atacul în negocieri
§3. Curse şi tactici de contraatac
§4. Tehnici şi tactici specifice vânzării-cumpărării de mărfuri
Concluzii
Capitolul V. Încheierea contractelor
Secțiunea 1. Contractul – rezultat al negocierii
Secţiunea a 2-a. Mecanismul formării contractului
§1. Oferta și acceptarea ofertei .
1.1. Noțiune
1.2. Condițiile ofertei
1.3. Oferta irevocabilă
1.4. Condițiile acceptării ofertei
§2. Procesul formării contractului
2.1. Falsa problemă a contractelor ne-negociate
2.2. Contractele de adeziune
2.3. Negocierea este o constantă a încheierii contractului
2.4. Criteriul de clasificare veritabil – puterea în negocieri
2.5. Raportul dintre contractele de adeziune și clauzele standard
2.6. Felurile încheierii contractului
§3. Tipologia încheierii contractului
3.1. Negocierea simplificată prin acceptarea ofertei inițiale
3.2. Negocierea complexă
Secţiunea a 3-a. Contractul, rezultat al negocierii, și convențiile intermediare
§1. Conţinutul contractului negociat
§2. Convenții cu caracter intermediar în procesul negocierii contractului
2.1. Înțelegeri care reglementează modalitatea prin care se realizează negocierea
2.2. Înțelegerile care consacră elemente parțiale ale contractului
2.3. Convenții prin care se desemnează preferința
2.4. Înțelegeri prin care participantul la negociere se obligă să încheie contractul
Secţiunea a 4-a. Regimul juridic aplicabil negocierii contractelor
§1. Principiile aplicabile negocierii contractelor, prevăzute în Noul Cod civil
1.1. Principiul libertăţii de voinţă la negocierea contractelor
1.2. Principiul negocierii cu bună-credinţă
§2. Obligațiile pe parcursul negocierii
2.1. Obligația de a informa
2.2. Obligația de se informa
2.3. Obligația de a sfătui
2.4. Obligația de confidențialitate
2.5. Obligația de sinceritate
2.6. Obligația de exclusivitate
2.7. Obligația de loialitate
2.8. Obligația de a suporta anumite cheltuieli
2.9. Obligația de a prezenta temeiul reprezentării
§3. Remedii juridice specifice negocierii
3.1. Răspunderea juridică rezultată din conduita incorectă în negocieri
3.2. Formarea continuată a contractului
Concluzii
Capitolul VI. Negocierea – mijloc de soluționare a disputelor
Secţiunea 1. Mijloacele de soluționare a disputelor
§1. Soluționarea judiciară
§2. Mijloace alternative de soluționare
Secţiunea a 2-a. Aplicații ale negocierii în soluționarea disputelor
Secţiunea a 3-a. Particularități ale negocierii în soluționarea disputei contractuale
§1. Alegerea negocierii ca mijloc de remediere a conflictului
§2. Lecția americană
§3. Valoarea adăugată rezultată din negocierea conflictului
§4. Negocierea contractuală și negocierea de soluționare a conflictului
Concluzii
Bibliografie
ISBN: | 978-606-18-0175-6 |
---|---|
Titlul cartii: | Negocierea si incheierea contractelor 2013 |
Numele Autorului/lor: | Almasan Adriana |
Coperta: | Brosata |
Numar de pagini aproximativ: | 296 |
Data aparitiei: | 3 Aprilie 2013 |
Pret de vanzare cu amanuntul recomandat de producator: | 39.90 |