Expertiza criminalistica a inscrisurilor ca mijloc de proba in domeniul documentelor

Semnătura constituie o varietate a scrisului şi reprezintă un semn de atestare ce indică numele şi prenumele persoanei, certificând o anumită acţiune, activitate, conţinutul unui text etc. Caracterul specific al semnăturii constă în faptul că se execută anumite acte motorii formate şi automatizate, având o anumită individualizare a grafismelor sau traseelor din cuprins.

Fiecare persoană are propriul său fel de a semna, ceea ce face ca aspectul semnăturii, plasamentul ei pe document, caracteristicile ei să prezinte elemente de individualizare.

Dar aceste elemente nu sunt de neschimbat şi ele se deosebesc întotdeauna ca urmare a variaţiei vitezei de execuţie, spaţiului afectat, poziţiei scriptorului şi chiar a importanţei documentului.

Toate aceste aspecte sunt detaliate în cadrul lucrării de faţă astfel încât, documentul poate fi o sursa reală de informatie atat pentru studentii care-si pregatesc lucrarea de licenta, pentru masteranzii care se pregatesc pentru sustinerea lucrarii de disertatie dar si pentru specialiştii în domeniu care-si finalizează studiile prin sustinerea unei lucrari de doctorat.

Totodata lucrarea poate fi de un real ajutor practicienilor in domeniu, in special procurori si organe de cercetare penală, pentru aprofundarea cunoştinţelor in domeniul expertizelor judiciare.

Daca ne raportam la inscrisuri ca si produs al activităţii ilicite prin care se înşeală încrederea publică, trebuie remarcat că în domeniul dreptului penal, inclusiv procedural, termenul de „înscris", atât în calitatea sa de mijloc de probă, cât şi de obiect material al infracţiunilor de fals în înscrisuri trebuie interpretat într-un sens riguros ştiinţific, potrivit înţelesului dat de prevederile legislaţiei penale în vigoare.

Asadar, înscrisul nu reprezintă orice mod de materializare, de exprimare a gândirii şi voinţei într-un obiect material, ci numai exprimarea prin scris, aceasta reprezentând exprimarea prin semne grafice a sunetelor şi cuvintelor.

Actele scrise au o deosebită importanţă în toate domeniile de activitate, deoarece servesc la fixarea apariţiei, modificării sau stingerii raporturilor juridice de tot felul.

Ele atestă fapte şi evenimente de mare însemnătate pentru activitatea organelor publice şi pentru apărarea drepturilor legale ale cetăţenilor.

Din aceste motive este necesar ca orice act să fie veridic, adică să fie conform realităţii şi nu alterat în forma sau conţinutul său prin manopere dolosive.

În cazul acestei categorii de infracţiuni, investigaţia penală trebuie să realizeze o demontare minuţioasă a manevrelor folosite de făptuitor. Orice investigaţie presupune adaptarea unor principii şi iniţierea unor acte de investigaţie: cunoaşterea stării de fapt şi evaluarea prejudiciului în momentul semnalării sau descoperii faptei; ridicarea de obiecte şi înscrisuri; efectuarea de percheziţii în scopul descoperirii de documente; ascultarea învinuitului sau inculpatului; audierea martorilor; efectuarea expertizelor judiciare.

Problemele abordate în cuprinsul lucrării sunt sistematizate în trei capitole. Conţinutul primului capitol se referă la identificarea criminalistică şi la noţiunile generale despre semnături.

Sunt descrise caracteristicile de identificare, atât cele de ordin general, cât şi particularităţile, in capitolul al II-lea fiind cuprinsa o prezentare detaliată a procedeelor de falsificare a semnăturilor. Este descrisă diversitatea procedeelor uzitate de falsificatori, aşa cum s-au constatat în practica judiciară şi consacrat în lucrările de specialitate dedicate subiectului.

Cel de-al III-lea capitol trateaza pe larg chestiunile referitoare la identificarea persoanei după semnătură, fiind analizate posibilităţile de identificare în funcţie de procedeele uzitate de falsificatori, metodologia examinărilor în diferitele etape ale efectuării expertizei, particularităţile acestui gen de cercetări criminalistice.

O secţiune distinctă se referă la redactarea raportului de expertiză şi la formularea concluziilor.

Lucrarea este ilustrată corespunzător, iar cazuistica anexată este convingătoare pentru noţiunile expuse în conţinut.

Definind fotografia, se poate spune că aceasta este o metodă tehnică cu ajutorul căreia se pot reproduce şi fixa imaginile luminoase ale obiectelor, folosind însuşirea pe care o au anumite radiaţii de a descompune unele săruri de argint, cum sunt: bromura, iodura sau clorura de argint.

Fotografia se realizează în două etape: una fizică, bazată pe legile propagării undelor electromagnetice şi pe legile opticii geometrice, iar a doua fază, de natură chimică, prin prelucrarea imaginii latente formate. Pentru etapa fizică a formării imaginii fotografice, aparatul fotografic, şi îndeosebi obiectivul acestuia, joacă primul rol.

Infracţiunea de delapidare a avut rolul, încă de la începuturile reglementării sale, să ocrotească “banii publici” de sustragerile celor abilitaţi să-i administreze şi să-i manipuleze.

Delapidarea este fapta persoanei care, având calitatea de a efectua acte de gestiune sau administraţie cu privire la elementele patrimoniului unei instituţii publice sau private, sustrage bunuri din acest avut.