Tratat de procedura penala. Partea generala | Carte de: Ion Neagu, Mircea Damaschin

Aceasta lucrare este structurată în trei părţi:

Prima parte, fiind compusă din patru Capitole, constituie o prezentare a teoriei termenelor, aşa cum este ea conturată în doctrina contemporană.

A doua parte evidenţiază termenele, în ordinea în care ele sunt prevăzute în Codul de procedură penală. Fiecare termen este analizat în raport de cele patru elemente ale sale: reglementare, durată, momentul de la care începe să curgă, trăsături.

A treia parte enumeră termenele, în raport cu modul în care le este stabilită durata. La rândul ei, această parte este grupată în trei Capitole, corespunzătoare celor trei specii în care se împart termenele, în funcţie de modul de stabilire a duratei lor.

Confruntarea se înscrie printre procedeele probatorii cu caracter complementar, efectuarea ei fiind condiţionată de existenţa unor declaraţii date de persoanele ascultate în aceeaşi cauză, declaraţii între care s-a constatat că există contradicţii.

Deşi confruntarea nu este un mijloc de probă, întrucât acestea sunt enumerate exhaustiv, ea reprezintă o modalitate distinctă de ascultare a subiecţilor procesuali, efectuarea ei devenind absolut necesară în numeroase împrejurări şi, prin urmare, supusă şi unor reguli tactice criminalistice.

În acest context confruntarea poate fi încadrată printre actele de urmărire penală, alături de prezentarea pentru recunoaştere, percheziţia sau reconstituirea.

EXTRAS:

1. Punerea în discuţie a conceptului de criminalitate organizată este strâns legată de existenţa, pe lângă fenomenul juridic în sine, şi de existenţa unui fenomen sociologic al crimei organizate. Nu este uşor să se cuantifice niciunul dintre cele două fenomene şi, în special, să fie definite, pentru că, în afară de unele trăsături comune, natura, motivele şi originea crimei organizate diferă de la o ţară la alta. Geografia, demografia, diversitatea culturală, stratificarea socială sunt diferite şi generează abordări conceptuale diferite atât în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, cât şi în privinţa reacţiei sociale. Statele cunosc diverse manifestări sau forme de criminalitate organizată şi, implicit, şi abordările în vederea definirii sunt diferite.

Deseori, ca termen, organizaţia criminală a fost asociată cu crima organizată. Organizaţia criminală este o structură de indivizi, subiectul activ al săvârşirii unor infracţiuni, şi nu se confundă cu activitatea (preocuparea) însăşi. „Crima organizată poate fi percepută ca un produs social «pătruns în viaţa noastră socială şi politică», ce izvorăşte din tendinţa diferitelor grupuri de a folosi criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială şi chiar de acaparare a puterii. Această teorie, dezvoltată de către Francis A.J. Ianni şi Daniel Bell, afirmă că la baza crimei organizate se află un proces social. De exemplu, în America, explică Bell, crima organizată este modul în care grupurile de emigranţi, grupuri sărăcite, se ridică deasupra condiţiei de ghetou şi acţionează pentru evitarea opresiunii şi a discriminărilor, a oportunităţilor refulate, fenomene în mijlocul cărora trăiesc atât de mulţi imigranţi. Este una dintre explicaţiile ce se dau existenţei Mafiei italiene sau altor modele de crimă organizată, cum sunt Mafia «neagră», grupurile columbiene, corporaţiile cubaneze, organizaţiile tong, triadele, yakuza, crima organizată vietnameză, grupurile israelite, grupurile ruseşti («so-vietele»), Noua Mafie siciliană, iar pe continent grupările ţigăneşti, grupurile africane, kurde, arabe”.

Sursa crimei organizate şi-a găsit astfel locul în destrămarea şi proasta funcţionare a sistemului (înţelegând sistemul în ansamblul său), ceea ce a făcut ca, după schimbările survenite în fostele state totalitare, să se dezvolte cu mare repeziciune, surclasând structurile de drept, spulberând circuitele bancare, acaparând clasa politică, reuşind să intimideze ori să copleşească sistemul represiv.

Considerăm relevantă definiţia fenomenului crimei organizate conform căreia „criminalitatea este un produs obiectiv al structurii sociale, care s-a născut odată cu aceasta, fiind constituită din ansamblul infrac- ţiunilor care se săvârşesc într-o anumită perioadă de timp şi într-un loc bine determinat”. Spre deosebire de aceasta, criminalitatea organizată este cel mai periculos segment al criminalităţii, care prin structurile şi modul de manifestare ameninţă înseşi siguranţa şi stabilitatea statelor.

(...)