Cercetarea la fata locului a armelor de foc si a urmelor acestora

Semnătura constituie o varietate a scrisului şi reprezintă un semn de atestare ce indică numele şi prenumele persoanei, certificând o anumită acţiune, activitate, conţinutul unui text etc. Caracterul specific al semnăturii constă în faptul că se execută anumite acte motorii formate şi automatizate, având o anumită individualizare a grafismelor sau traseelor din cuprins.

Fiecare persoană are propriul său fel de a semna, ceea ce face ca aspectul semnăturii, plasamentul ei pe document, caracteristicile ei să prezinte elemente de individualizare.

Dar aceste elemente nu sunt de neschimbat şi ele se deosebesc întotdeauna ca urmare a variaţiei vitezei de execuţie, spaţiului afectat, poziţiei scriptorului şi chiar a importanţei documentului.

Toate aceste aspecte sunt detaliate în cadrul lucrării de faţă astfel încât, documentul poate fi o sursa reală de informatie atat pentru studentii care-si pregatesc lucrarea de licenta, pentru masteranzii care se pregatesc pentru sustinerea lucrarii de disertatie dar si pentru specialiştii în domeniu care-si finalizează studiile prin sustinerea unei lucrari de doctorat.

Totodata lucrarea poate fi de un real ajutor practicienilor in domeniu, in special procurori si organe de cercetare penală, pentru aprofundarea cunoştinţelor in domeniul expertizelor judiciare.

Infracţiunile analizate in aceasta lucrare fac parte din categoria infracţiunilor de violenţă.

În consecinta, generic vorbind categoria infracţiunilor de violenţă desemnează ansamblul faptelor penale, considerate într-o perioadă de timp în cadrul unui teritoriu, şi a căror săvârşire implică cel puţin un act legitim de constrângere, o conduită abuzivă, agresivă a participanţilor (autori, instigatori sau complici) care provoacă victimei suferinţe fizice sau psihice, vătămarea ori suprimarea unui drept sau libertăţi inerente persoanei, inspirând teamă, frică sau oroare…

ASPECTE METODOLOGICE ALE EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE ÎN UZ DE

PRODUCERE A SECHELELOR POSTTRAUMATICE

Potrivit legislaţiei în vigoare, laboratoarele medico-legale efectuează la cererea organelor de drept constatări medico-legale în caz de moarte violentă sau a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectată.

De asemenea, efectuează constatări medico-legale când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului sau persoanei vătămate, pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii.

Expertizele, noile expertize, constatarile şi celelalte lucrări medico-legale referitoare la persoane sau cadavre se efectuează de Institutul Medico-legal, laboratoarele sale exterioare, laboratoarele medico-legale judeţene şi cabinetele medico-legale, în cadrul competenţei acestora, la cererea organelor în drept, precum şi la cererea persoanelor interesate.

Convenţional, în desfăşurarea cercetării la faţa locului, se face distincţie între două faze: faza numită statică şi faza numită dinamică. Natura activităţilor întreprinse de organele judiciare diferă în funcţie de unul sau altul dintre aceste momente.

Activităţile ce se efectuează în faza statică urmăresc determinarea limitelor teritoriale asupra cărora se va extinde cercetarea şi fixarea aspectului general al locului săvârşirii infracţiunii, a poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale de probă, în starea în care au fost găsite.

Faza numită dinamică a cercetării are drept obiect examinarea, cu ajutorul unor mijloace tehnico-ştiinţifice adecvate, a urmelor şi mijloacelor materiale de probă ce constituie o consecinţă a infracţiunii, sau care se află în anumite raporturi cu fapta săvârşită.

Distincţia între fazele statică şi dinamică ale cercetării la faţa locului are un caracter convenţional, în sensul că în practica efectuării acestei activităţi, în raport de o seamă de împrejurări legate de particularităţile faptei săvârşite şi ale locului comiterii faptei, acestea nu se succedă în ordinea în care a fost înfăţişată ci adeseori se împletesc, se întrepătrund.

Ceea ce putem reţine sub titlul unor concluzii ar fi faptul că infracţiunile de lovire sau vătămare corporală se înscriu într-un procentaj din ce în ce mai crescut în evidenţele organelor de urmărire penală.

Aceste infracţiuni se săvârşesc în diferite împrejurări, dar mai ales în spaţii deschise, pentru că oferă posibilitatea infractorului de a-şi asigura scăparea şi scade puterea victimei de a se apăra, neputând cere nici ajutor. Infracţiunile de lovire sau vătămare corporală sunt periculoase, în primul rând pentru că pun în pericol viaţa, şi „în cel mai bun caz” integritatea fizică şi psihică.

În principiu, din punct de vedere criminalistic, scopul cercetării acestui gen de infracţiuni constă în:

- identificarea agresorilor şi a complicilor;

- mijloacele şi metodele folosite;

- mobilul infracţiunii;

- frecvenţa unor asemenea acte din partea făptuitorului;

- legăturile dintre făptuitor şi victima infracţiunii, cu precizarea că, în cazul în care agresorul este soţul victimei faptele sunt mai grave, potrivit modificărilor Codului penal, operate prin Legea nr. 197/2000, etc.

Pentru realizarea acestor sarcini organul judiciar procedează la examinarea locului faptei şi la primele măsuri pentru ascultarea persoanelor care au cunoştinţe în legătura cu infracţiunea.

În literatura de specialitate contemporană se întâlnesc numeroase titluri de studii, articole şi comunicări ştiinţifice consacrate interpretării urmelor de toate categoriile. Multe dintre acestea se referă şi la urmele de sânge.

Astfel, deşi în trecut interpretarea urmelor de sânge a fost neglijată, totuşi, interesul pentru acest domeniu al criminalisticii a crescut simţitor începând din anul 1955, când Dr. Paul Kirk, cunoscut criminalist american, a prezentat mărturia sa bazată pe urmele de sânge, în procesul intentat de statul Ohio lui Samuel Sheppard, prin care a stabilit poziţia relativă a atacatorului faţă de victimă în momentul administrării loviturii.

Necesitatea de a stabili tipul şi sistemul unei arme de foc pe baza unui glonţ tras, a unui tub ars sau a altor urme balistice se impune în cazul comiterii unei infracţiuni la care infractorul a folosit o armă de foc.

Aceasta este cu atât mai important cu cât anumite concluzii referitoare la tipul şi la sistemul armei pot constitui un indiciu deosebit de valoros pentru formarea cercului de bănuiţi.

De-a lungul timpului se constat că cele mai multe infracţiuni contra persoanei, sunt săvârşite cu ajutorul armelor albe, care de altfel sunt şi cel mai la îndemâna criminalilor.

Mai mult, în ultimul timp, pe fondul tensiunilor sociale create în ţara noastră de economia în tranziţie şi creşterea spectaculoasă a ratei şomajului, infracţiunile de violenţă au crescut ca număr şi ce este mai grav este că numărul a crescut mai ales în ceea ce priveşte aşa-zisa violenţă familială sau conjugală.

Expertiza medico-legală referitoare la cadavre reprezintă unul dintre domeniile cele mai importante ale activităţii medico-legale. Autopsiile medico-legale se efectuează de medicii legişti în condiţiile prevăzute şi reglementate de lege.

În anumite cazuri, medici de medicină generală, morfopatologi sau medici de alte specialităţi pot efectua autopsii medico-legale, în baza delegaţiei direcţiei sanitare judeţene pe raza căreia profesează şi a avizului conducerii I.M.L.

Prevederile referitoare la cazurile în care autopsia medico-legală este obligatorie, aspectele procedurale şi problemele la care trebuie să răspundă medicul legist constituie deosebiri faţă de autopsia prosecturală