Language: RO
Currency: RON
  • RON
Bine ati venit in magazinul nostru! |

Shopping Cart

0 items

Bolile si daunatorii speciilor de legume solanacee: Tomate, Ardei, Vinete

Code: 978-606-92709-9-8 | Rating: Rating: 10
Descriere

Prin aceste pagini am încercat să aduc în atenţia cititorilor conceptul de combatere integrată prin măsuri şi mijloace care să substituie, într-o proporţie cât mai mare, produsele toxice. Noţiunea de combatere a unui agent dăunător nu însemnează eradicarea acestuia ci menţinerea sa la un nivel cât mai scăzut la care să nu producă daune majore culturilor agricole. În structura mediului înconjurător, aceste specii care atacă plantele de cultură au rolul lor în existenţa altor specii cu care convieţuiesc în echilibrul natural atât de complex şi atât de puţin cunoscut de noi. 
Am încercat, de asemenea, să aduc un omagiu modest unor colegi de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra, Judeţul Ilfov, specialişti de valoare inestimabilă pentru domeniul de genetica şi ameliorarea legumelor, alături de care am colaborat pentru obţinerea unor soiuri de ardei (gras, gogoşar, lung) şi pătlăgele vinete, soiuri care, pe parcursul câtorva decenii, au rezistat concurenţei cultivarurilor străine introduse în România. 
 

Detalii tehnice

ISBN: 978-606-92709-9-8
Titlul cartii: Bolile şi dăunătorii speciilor de legume solanacee (tomate, ardei, pătlăgele vinete). Ghidul culturilor sănătoase
Numele Autorului/lor: Ana TOMESCU
Colectia din care face parte: Afaceri Agricole
Formatul cartii: Academic, B5
Coperta: Brosata, Color
Numar de pagini aproximativ: 349
Data aparitiei: 2013-2014
-20%
Price: 55.20 Lei
List Price: 69.00 Lei
Discount: 13.80 Lei (20.00%)
Cantitate:
Send to friend Rate this product Add to wishlist Compare

Bolile şi dăunătorii speciilor de legume solanacee

(tomate, ardei, pătlăgele vinete)


- ghidul culturilor sănătoase -

 

- CUPRINS -

 

 

Cuvânt introductiv

 

CAPITOLUL I. AGENŢII DĂUNĂTORI – GENERALITĂŢI

I.1. Agenţii dăunători biologici (biotici)

I.1.1. Agenţii fitopatogeni

I.1.2. Dăunătorii

I.1.3. Plantele parazite

I.1.4. Buruienile

I.2. Factorii dăunători abiotici

 

CAPITOLUL II. SISTEM INTEGRAT DE PROTECŢIE FITOSANITARĂ A SPECIILOR DE LEGUME SOLANACEE (TOMATE, ARDEI, PĂTLĂGELE VINETE)

II.1. Alegerea terenului

II.2. Stabilirea asolamentului legumicol

II.3. Pregătirea terenului înainte de plantare

II.4. Folosirea pentru cultură a soiurilor, hibrizilor, varietăţilor cu rezistenţă sau

toleranţă faţă de atacul agenţilor dăunători

II.4.1. Soiuri şi hibrizi cu rezistenţă sau toleranţă la atacul agenţilor fitopatogeni

II.4.2. Plante modificate genetic

II.4.2.1. Soiuri noi cu rezistenţă la atacul dăunătorilor şi soiuri noi

cu rezistenţă la infecţiile cu agenţi fitopatogeni

II.5. Folosirea seminţei certificate, procurată de la surse autorizate

II.6. Dezinfecţia spaţiilor pentru produs răsad (răsadniţe, sere înmulţitor) şi a spaţiilor

pentru cultură (răsadniţe, sere, solarii)

                        II.6.1. Mijloace clasice

II.6.2. Solarizarea

II.7. Folosirea amestecului de calitate pentru semănat şi produs răsadul

II.8. Folosirea la plantare a răsadului viguros şi sănătos

            II.8.1. Semănatul

            II.8.2. Repicatul

                        II.8.3. Altoirea răsadului

II.8.3.1. Producerea răsadurilor de altoi şi a răsadurilor de portaltoi

II.8.3.2. Obţinerea plantelor altoite

II.8.3.3. Înfiinţarea culturilor

II.8.3.4. Îngrijirea culturilor

II.8.3.5. Identificarea de portaltoi compatibili

II.9. Pregătirea răsadului pentru plantare

II.10. Mulcirea solului

II.11. Înfiinţarea culturilor

II.11.1. Amplasarea culturilor

II.11.2. Culturile asociate

II.11.3. Culturile fără sol. Hidroponia

II.12. Lucrările de îngrijire a culturilor

                        II.12.1. Irigarea culturilor

                        II.12.2. Palisatul culturilor

II.12.3. Fertilizarea culturilor

II.12.4. Praşilele mecanice şi manuale

II.12.5. Defolierea plantelor

II.12.6. Umbrirea/semiumbrirea răsadniţelor, serelor şi solariilor

II.12.7. Utilizarea plaselor contra insectelor

II.12.8. Igiena culturală

II.12.9. Tratarea culturilor pentru controlul speciilor dăunătoare

II.12.9.1. Folosirea produselor chimice

                        Momentul aplicării produselor chimice

                        Efectuarea tratamentelor cu produse chimice

Măsuri privind securitatea muncii şi a mediului

                        II.12.9.2. Folosirea extractelor şi a preparatelor fitofarmaceutice naturale

II.12.9.3. Folosirea microorganismelor utile

                        II.12.9.4. Folosirea speciilor de prădători şi paraziţi ai dăunătorilor

II.12.10. Utilizarea capcanelor

II.12.11. Utilizarea momelilor

II.13. Defrişarea culturilor

II.14. Arătura adâncă de toamnă

II.15. Gropile-capcană

 

CAPITOLUL III. BOLILE ŞI DĂUNĂTORII SEMĂNĂTURILOR ŞI RĂSADURILOR SPECIILOR DE LEGUME SOLANACEE (TOMATE, ARDEI, PĂTLĂGELE VINETE)

III.1. Boli

III.1.1. Putrezirea (căderea) plăntuţelor - Pythium debaryanum Hesse

III.1.2. Putrezirea seminţelor şi căderea plăntuţelor – Rhizoctonia solani Kühn

III.1.3. Putrezirea coletului – Phytophthora parasitica (Dast.) var. nicotianae (van

Breda de Haan) Tucker

III.1.4. Făinarea - Leveilulla taurica (Lév.) Arnaud

III.1.5. Putrezirea coletului – Didymella lycopersici Kleb.

III.1.6. Pătarea albă a frunzelor (septorioza) – Septoria lycopersici Speg.

III.1.7. Putregaiul cenuşiu – Botrytis cinerea Pers. et Fries.

III.1.8. Pătarea brună a frunzelor (alternarioza) – Alternaria solani Sorauer

 

III.2. Dăunători

III.2.1. Limaxul cenuşiu – Deroceras agreste L.

III.2.2. Păianjenul roşu comun – Tetranychus urticae Koch.

III.2.3. Păianjenul lat – Hemitarsonemus latus Banks

III.2.4. Păduchele verde al solanaceelor – Macrosiphum euphorbiae Thos.

III.2.5. Păduchele verde al piersicului - Myzodes persicae Sulz.

III.2.6. Musculiţa albă de seră – Trialeurodes vaporariorum Westw.

III.2.7. Coropişniţa – Gryllotalpa gryllotalpa Latr.

 

CAPITOLUL IV. BOLILE CULTURILOR DE LEGUME SOLANACEE (TOMATE, ARDEI, PĂTLĂGELE VINETE) cauzate de infecţiile cu diferite specii fitopatogene

 

IV.1. Bolile tomatelor (Solanum lycopersicum L.)

IV.1.1. Viroze

IV.1.1.1. Mozaicul tomatelor - Marmor tabaci Holmes

IV.1.1.1.1. Mozaicul comun (obişnuit) al tomatelor - Marmor tabaci var. vulgare Holmes

IV.1.1.1.2. Stricul simplu al tomatelor- Marmor tabaci var. canadense Holmes

IV.1.1.1.3. Mozaicul aucuba la tomate – Nicotiana virus 1 C Smith

IV.1.1.1.4. Brunificarea internă a fructelor – Marmor tabaci var. plantaginis Holmes

IV.1.1.1.5. Stricul dublu al tomatelor – Marmor tabaci var. siccans Holmes şi Virusul X al cartofului

IV.1.1.2. Filozitatea tomatelor – Marmor cucumeris Holmes

IV.1.1.3. Boala petelor de bronz la tomate (ofilirea pătată a tomatelor) – Lethum australiense var. typicum Holmes

IV.1.1.4. Aspermia tomatelor – Lycopersicon virus 7 Blencowe et Caldwell

IV.1.1.5. Pătarea inelară a tomatelor – Annulus zonatus Holmes

IV.1.1.6. Pătarea inelară neagră a tomatelor - Tomato black ring nepovirus

IV.1.1.7. Îngălbenirea şi răsucirea frunzelor de tomate – Virusul îngălbenirii şi răsucirii frunzelor de tomate

IV.1.1.8. Mozaicul pepino la tomate - Virusul mozaicului pepino la tomate

 

IV.1.2. Micoplasmoze

IV.1.2.1. Stolburul tomatelor (lignificarea fructelor de tomate) – Mycoplasma

 

IV.1.3. Bacterioze

IV.1.3.1. Ofilirea bacteriană a tomatelor, cancerul bacterian - Clavibacter michiganensis subsp. michiganensis (Smith) Davis et al.

IV.1.3.2. Pătarea pustulară a fructelor – Pseudomonas syringae pv. tomato (Okabe) Alstatt Necroza măduvei tulpinilor la tomate – Pseudomonas corrugata Roberts et

IV.1.3.3. Scarlett

IV.1.3.4. Pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor – Xanthomonas vesicatoria

(Doidge) Vauterin et al.

 

IV.1.4. Micoze

IV.1.4.1. Mana tomatelor - Phytophthora infestans (Mont.) de Bary

IV.1.4.2. Mana de sol – Phytophthora parasitica (Dast.) var. nicotianae (van Breda de Haan) Tucker

IV.1.4.3. Făinarea tomatelor– Leveilulla taurica (Lév.) Arnaud

IV.1.4.4. Putrezirea coletului – Didymella lycopersici Kleb.

IV.1.4.5. Putregaiul alb – Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de By.

IV.1.4.6. Suberificarea rădăcinilor de tomate (boala rădăcinilor de plută) – Pyrenochaeta             lycopersici Schneider and Gerlach

IV.1.4.7. Pătarea albă a frunzelor de tomate (septorioza) –Septoria lycopersici Speg.

IV.1.4.8. Putregaiul cenuşiu al tomatelor - Botrytis cinerea Pers. et Fries.

IV.1.4.9. Antracnoza tomatelor (putregaiul rădăcinilor şi fructelor de tomate) –

Colletotrichum coccodes(Wallr.) S. Hughes

IV.1.4.10. Pătarea cafenie a frunzelor (cladosporioza) – Cladosporium fulvum

Cooke

IV.1.4.11. Ofilirea verticiliană (verticilioza) – Verticilllium dahliae Kleb.

IV.1.4.12. Pătarea brună a frunzelor (alternarioza, mana timpurie) – Alternaria solani Sorauer

IV.1.4.13. Pătarea frunzelor – Corynespora cassiicola (Berk. et Curt.) Wei

IV.1.4.14. Putregaiul fructelor – Rhizoctonia solani Kühn

IV.1.4.15. Ofilirea fuzariană (fuzarioza) – Fusarium oxysporum Schl. f. sp. lycopersici (Sacc.) Snyd. et Hans.

 

IV.2. BOLILE ARDEILOR (Capsicum annuum L.)

IV.2.1. Viroze

IV.2.1.1. Mozaicul comun al ardeiului – Marmor tabaci Holmes

IV.2.1.2. Piticirea şi îndesirea ardeiului – Marmor cucumeris Holmes

IV.2.1.3. Boala petelor de bronz – Lethum australiense var. typicum Holmes

IV.2.1.4. Mozaicul galben al ardeiului (mozaicul alb, împestriţarea frunzelor, frunzele multicolore ale ardeiului) – Marmor medicaginis Holmes var. typicum Black et Price

IV.2.1.5. Mozaicul Y la ardei – Virusul Y al cartofului la ardei

IV.2.2. Micoplasmoze

IV.2.2.1. Stolburul ardeiului – Mycoplasma

IV.2.3. Bacterioze

IV.2.3.1.Pătarea pustulară a fructelor de ardei – Pseudomonas tomato (Okabe) Alstatt

IV.2.3.2. Pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor de ardei – Xanthomonas vesicatoria (Doidge) Vauterin et al.

IV.2.4. Micoze

IV.2.4.1. Mana ardeiului – Phytophthora capsici Leonian

IV.2.4.2. Făinarea ardeiului – Leveillula taurica (Lév.) Arnaud

IV.2.4.3. Putregaiul cenuşiu la ardei – Botrytis cinerea Pers. et Fries.

IV.2.4.4. Antracnoza ardeiului- Glomerella cingulata (Stoneman) Spaulding & von Schrenk

IV.2.4.5. Verticilioza ardeiului – Verticillium dahliae Kleb.

IV.2.4.6. Putrezirea fructelor şi a seminţelor de ardei - Alternaria tenuis auct.

Ofilirea (veştejirea) fuzariană a ardeiului (fuzarioza) – Fusarium oxysporum Schl. f. sp. vasinfectum Snyd. et Hans.

IV.3. BOLILE PĂTLĂGELELOR VINETE (Solanum melongena L.)

IV.3.1. Viroze

IV.3.1.1. Mozaicul pătlăgelelor vinete - Marmor tabaci Holmes

IV.3.1.2. Alte viroze care produc boli la pătlăgelele vinete

IV.3.2. Micoplasmoze

IV.3.2.1. Stolburul pătlăgelelor vinete (lignificarea fructelor) – Mycoplasma

IV.3.3. MICOZE

IV.3.3.1. Mana pătlăgelelor vinete - Phytophthora parasitica (Dast.) var. nicotianae (van Breda de Haan) Tucker

IV.3.3.2. Pătarea brună a frunzelor şi fructelor - Didymella lycopersici Kleb.

IV.3.3.3. Putregaiul cenuşiu la pătlăgele vinte – Botrytis cinerea Pers. et Fries.

IV.3.3.4. Antracnoza pătlăgelelor vinete - Colletotrichum melongena Lobik

IV.3.3.5. Ofilirea verticiliană a pătlăgelelor vinete (verticilioza) – Verticillium dahliaeKleb.

IV.3.3.6. Alternarioza pătlăgelelor vinete - Alternaria solani Sorauer

IV.3.3.7. Ofilirea fuzariană a pătlăgelelor vinete (fuzarioza) – Fusarium oxysporum Schl. f. sp. melongenae Matuo et Ishigami

IV.3.3.8. Alte ciuperci care produc boli la pătlăgelele vinete

 

CAPITOLUL V. BOLILE COMUNE ALE SPECIILOR DE LEGUME SOLANACEE (TOMATE, ARDEI, PĂTLĂGELE VINETE) cauzate de plante parazite, factori de nutriţie şi factori pedo-climatici

V.1. Antofitoze

V. 1.1. Lupoaia (verigelul) – Orobanche ramosa L.

V.1.2.Tortelul (cuscuta) - Cuscuta spp.

V.2. Boli fiziologice (fiziopatii)

V.2.1. Bolile de nutriţie

V.2.2. Putregaiul apical sau putregaiul inelar al fructelor

V.2.3. Arsura solară a plantelor şi a fructelor

V.2.4. Fitotoxicitatea

V.2.5. Alte tulburări fiziologice care apar la speciile de legume solanacee

 

CAPITOLUL VI. DĂUNĂTORII CULTURILILOR DE LEGUME SOLANACEAE (TOMATE, ARDEI, PĂTLĂGELE VINETE)

VI.1. Nematodul galicol a rădăcinilor - Meloidogyne incognita (Kofoid et

White) Chitwood.

VI.2. Păianjenul roşu comun - Tetranychus urticae Koch.

VI.3. Păianjenul lat – Hemitarsonemus latus Banks

VI.4. Tripsul comun – Thrips tabaci Lind.

VI.5. Tripsul plantelor de seră – Heliothrips haemorroidalis Bché

VI.6. Tripsul californian - Frankliniella occidentalis Pergande

VI.7. Păduchele verde al piersicului – Myzodes persicae Sulz.

VI.8. Păduchele verde al solanaceelor – Macrosiphum euphorbiae Thos.

VI.9. Alte specii de păduchi de frunze

VI.10. Musculiţa albă (musculiţa albă de seră) – Trialeurodes vaporariorum Westw.

VI.11. Musculiţa tutunului – Bemisia tabaci Genn

VI.12. Gândacul din Colorado – Leptinotarsa decemlineata Say

VI.13. Omida fructelor – Helicoverpa armigera Hbn.

VI.14. Cotarul verde – Operophthera brumata L.

VI.15. Musca minieră – Liriomyza trifolii (Burgess) Spencer,

VI.16. Molia tomatelor – Tuta absoluta Polovny

VI.17. Limaxul cenuşiu – Deroceras agreste L.

VI.18. Alte specii de melci fără cochilie

VI.19. Coropişniţa – Gryllotalpa gryllotalpa Latr.

VI.20. Viermii sârmă (gândacii pocnitori) – Agriotes spp.

 

PERSONALITĂŢI DE PRESTIGIU ALE LEGUMICULTURII ROMÂNEŞTI

 

BIBLIOGRAFIE

 

GLOSAR DE TERMENI

ISBN: 978-606-92709-9-8
Titlul cartii: Bolile şi dăunătorii speciilor de legume solanacee (tomate, ardei, pătlăgele vinete). Ghidul culturilor sănătoase
Numele Autorului/lor: Ana TOMESCU
Colectia din care face parte: Afaceri Agricole
Formatul cartii: Academic, B5
Coperta: Brosata, Color
Numar de pagini aproximativ: 349
Data aparitiei: 2013-2014

by Autorul, 06 May 2014

Lucrarea prezintă majoritatea agenţilor fitopatogeni şi dăunătorilor, plantele parazite, factori de nutriţie şi climatici care produc daune culturilor de tomate, ardei şi pătlăgele vinete din spaţii protejate şi câmp.

Promotii

Albinele si Albinaritul | Ghid incepatori | Editura Gramen, 2012

Albinele si Albinaritul | Ghid incepatori | Editura Gramen, 2012

-20%
Price: 34.40 Lei
List Price: 43.00 Lei
discounts info
Discounts info
Price: 34.40 Lei
List Price: 43.00 Lei
Discount: 8.60 Lei (20.00%)
Crescatoria de Prepelite | Carte de la Editura Gramen, 2010

Crescatoria de Prepelite | Carte de la Editura Gramen, 2010

-20%
Price: 27.20 Lei
List Price: 34.00 Lei
discounts info
Discounts info
Price: 27.20 Lei
List Price: 34.00 Lei
Discount: 6.80 Lei (20.00%)
Cultura trandafirilor pentru flori taiate si decor | Carte de la Editura Gramen

Cultura trandafirilor pentru flori taiate si decor | Carte de la Editura Gramen

-20%
Price: 34.40 Lei
List Price: 43.00 Lei
discounts info
Discounts info
Price: 34.40 Lei
List Price: 43.00 Lei
Discount: 8.60 Lei (20.00%)

New Products

Crescatoria de gaste

Crescatoria de gaste

-20%
Price: 23.20 Lei
List Price: 29.00 Lei
discounts info
Discounts info
Price: 23.20 Lei
List Price: 29.00 Lei
Discount: 5.80 Lei (20.00%)
Crescatoria de Curcani

Crescatoria de Curcani

Price: 23.00 Lei

Bestsellers

Tratat de Hipologie

Tratat de Hipologie

Price: 80.00 Lei
Cresterea Crapului - Carte din Colectia Ferma

Cresterea Crapului - Carte din Colectia Ferma

-20%
Price: 31.20 Lei
List Price: 39.00 Lei
discounts info
Discounts info
Price: 31.20 Lei
List Price: 39.00 Lei
Discount: 7.80 Lei (20.00%)